O cunoscută vedetă a semnat cu postul Antena 1, asta după ce – ultima oară – fusese văzută la Pro TV. Este, se poate spune, un alt început pentru cunoscuta vedetă, iar perspectivele pe termen mediu și lung sunt optimiste.
Paula Chirilă va face parte din distribuția serialului de comedie ”Mangalița”. Castingul pentru serialul ”Mangaliţa” a durat trei luni, peste 200 de actori prezentându-se pentru rolurile principale şi cele secundare. Într-un final, au fost aleşi doar 60. În ceea ce o privește pe Paula Chirilă, aceasta urmează să apară și în emisiunea lui Dan Bittman, ”Antitalent”.
„Personajul pe care Paula îl joacă este unul fabulos, e cireşa de pe tort pentru această producţie faimoasă. Replicile ei sunt savuroase, aşa că umorul e asigurat”, a declarat o sursă pentru OK!
După 12 ani de căsnicie, Paula Chirilă, a divorțat, la finele lui 2017, de soțul ei Marius Aciu, cu care are o fetiță superbă. Relația dintre cei doi a rămas una cât se poate de bună și după despărțire, amândoi încercând să păstreze armonia de dragul copilului. O fire mereu pozitivă, Paula Chirilă a încercat să rămână cu zâmbetul pe buze, chiar dacă divorțul nu a fost ușor.
”Da, am divorţat. Ne pare rău. Am purtat o discuţie firească şi am ajuns la decizia asta comună. Marius e o persoană minunată, am avut o căsnicie frumoasă, de 12 ani, avem un copil frumos, pe care încercăm să-l creştem echilibrat. Şi încerc să trec cum pot peste perioada asta, mai ales că sunt şi Sărbătorile. Crăciunul sper să-l petrecem împreună. Suntem împreună pentru Carla. Nu mai încerc sa îmi fac planuri de viitor, că nu sunt sigură nici de ziua de mâine. Cred că am învăţat nişte lecţii foarte importante de viaţă şi, dacă va fi cazul, le voi aplica într-o altă relaţie”, spunea Paula Chirilă într-o emisiune TV.
(VEZI ȘI: SUPERBA PREZENTATOARE TV S-A MĂRITAT, IAR NOI AVEM IMAGINI EXCLUSIVE DE LA NUNTĂ)